Trei sfaturi pentru dezvoltarea unor relaţii de afaceri profitabile

Trei sfaturi pentru dezvoltarea unor relaţii de afaceri profitabile

Învăţaţi tehnici simple de extindere a oricărei afaceri

Business Relationships

Relaţiile…sunt cele care ne menţin sănătoşi la minte şi ne aduc succesul în viaţă. Tipul de relaţii pe care le întreţinem sunt cele care ne definesc ca oameni. Ele ne motivează către aspectele pozitive ale vieţii şi ne determină să facem fapte bune. Relaţiile de viaţă sunt cele pe care ne bazăm la nevoie, la necaz, la bucurie şi în împrejurări favorabile.

 

Acelaşi lucru este adevărat şi pentru relaţiile de afaceri. Formarea unei reţele de calitate şi arta de a construi relaţii de încredere în afaceri sunt lucrurile care îi diferenţiază pe cei capabili de cei incapabili şi afacerile de succes de cele care se chinuie tot timpul. Într-adevăr, demersul şi arta de a crea o reţea de calitate şi de a clădi relaţii este elementul fundamental în afaceri.

 

În trecut, detractorii din industrie au atacat modul în care anumiţi Distribuitori abordează afacerea. Ei au subliniat adesea modul în care unii abuzează de relaţiile personale în urmărirea obiectivelor de afaceri. Acest lucru nu ar trebui să surprindă pe nimeni având în vedere că relaţiile interpersonale sunt printre cele mai atent protejate avuţii ale noastre ca fiinţe umane iar abuzul de încredere perceput în relaţii poate declanşa adesea răspunsuri emoţionale puternice.

 

Chiar dacă nu putem schimba peste noapte părerile celor suspicioşi şi ale celor care strâmbă din nas, poate găsim moduri în care să îmbunătăţim modul în care construim şi menţinem relaţiile. Iată trei lucruri pe care puteţi să începeţi să le faceţi de astăzi şi care vă vor îmbunătăţi atât relaţiile cât şi capacitatea de a împărtăşi oportunitatea de afaceri inovatoare şi produsele exclusive oferite de Nu Skin. 

 

Trăiţi cinstit.

 

Mai întâi, stabiliţi standarde ridicate pentru voi înşivă. Fiţi dedicaţi să acţionaţi în mod etic şi cinstit; nu numai în afaceri ci în tot ceea ce faceţi. Trăind după valorile pe care le adoptaţi, oamenii vor remarca acest lucru. 

 

Oamenii observă modul în care ne îmbrăcăm, ne exprimăm şi chiar etica felului în care muncim. Daţi-le un motiv să vă întrebe de ce sunteţi atât de fericit? Daţi-le un motiv să întrebe care este secretul dumneavoastră şi de ce nu vă arătaţi vârsta? Demonstraţi-vă diferenţa în fiecare zi şi relaţiile pe care le veţi construi vor da roade.

 

Concentraţi-vă mai întâi asupra prieteniei.

 

Apoi, trebuie să îi privim pe cei din afara familiei Nu Skin mai întâi ca prieteni şi după aceea ca potenţiali parteneri de afaceri. În ceea ce priveşte relaţiile, nu se pune problema răsplătirii imediate. Relaţiile adevărate şi importante necesită timp şi efort iar dezvoltarea lor este o aptitudine care poate fi perfecţionată permanent.

 

Acum, aplicaţi aceste lucruri asupra abordării dumneavoastră şi formaţi relaţii de afaceri. Cu siguranţă va fi nevoie de răbdare, construirea relaţiilor necesită timp. Parteneriatele de succes în afaceri nu sunt stabilite printr-o singură întâlnire. Executivii Team Elite nu îşi construiesc organizaţiile solide într-o săptămână. Totul necesită timp, înţelegere, bunătate, perseverenţă şi dedicaţie. Faceţi din relaţiile de prietenie cu potenţialele contacte de afaceri prima prioritate iar relaţiile cu acestea vor dura o viaţă.

  

Există o lege nescrisă conform căreia prietenii fac afaceri mai întâi cu prietenii, nu cu străinii; nicăieri acest lucru nu este mai adevărat ca în vânzările directe. Multe conturi de distribuţie de succes au debutat atunci când prietenii sau rudele s-au implicat în afacere. Însă dacă prietenul sau ruda dumneavoastră nu este interesată momentan de o relaţie de afaceri, nu neglijaţi să întreţineţi relaţia personală. Poate că nu este momentul potrivit pentru ei. Poate există alte circumstanţe sau probleme care îi fac să aibă reţineri. Indiferent de situaţie, relaţiile personale sunt infinit mai importante decât ar putea fi vreodată oricare afacere.

 

Fiţi persistenţi şi disponibili.

 

V-aţi aflat vreodată în cabinetul unui medic atunci când este vizitat de un reprezentant al unei companii de asigurări sau farmaceutice? Ce fac aceştia? În primul rând, aduc prânzul pentru întregul personal deoarece acesta este perioada în care majoritatea personalului poate să asculte. În timp ce aceştia mănâncă, reprezentantul va vorbi despre lucruri comune şi va cunoaşte oamenii îndeaproape la nivel personal. Acum, ştiu angajaţii ce se va întâmpla la sfârşit? Desigur că ştiu, însă deocamdată sunt cuceriţi de mâncarea delicioasă şi de conversaţia plăcută. La final, reprezentantul ţine o scurtă prezentare şi explică de ce produsele sale sunt superioare altora. Reprezentantul îi va îndemna să pună întrebări, va oferi mostre gratuite şi apoi îi va întreba dacă sunt interesaţi de ele sau dacă au întrebări. În aceste condiţii, cel mai probabil, personalul va dori să încerce mostrele, să cunoască produsul şi să revină după câteva săptămâni. În multe cazuri, aceşti reprezentanţi de vânzări muncesc luni sau ani de zile pentru a stabili relaţii fără a avea vânzări. Însă, de îndată ce vânzarea se realizează, multe cabinete devin fidele pe viaţă reprezentantului de vânzări respectiv.

 

Abordarea dumneavoastră este similară celei a reprezentantului companiei farmaceutice? Sunteţi deschişi cu privire la interesul dumneavoastră şi la ceea ce reprezentaţi sau aveţi impresia că este nevoie să înfloriţi realitatea pentru a atrage atenţia cuiva? Contactele dumneavoastră par plictisite sau sunt interesate să audă ce aveţi de spus? Le acordaţi un timp potrivit să studieze compania şi produsele noastre? Răspundeţi apoi la întrebări şi clafiricaţi aspectele care îi neliniştesc? Dacă nu, poate ar trebui să reevaluaţi modul în care vă derulaţi activitatea, reţinând că timpul şi dedicaţia continuă sunt adesea necesare pentru a îmbunătăţi recrutarea în echipă de membri dedicaţi şi pentru a genera succesul de durată.

 

În sfârşit, cel mai bun indicator al succesului ca Distribuitor Nu Skin îl reprezintă calitatea relaţiilor dumneavoastră. Construirea relaţiilor reprezintă o componentă necesară a unei vieţi fericite şi pline de succes. Când dedicaţi timp formării unor relaţii mai puternice şi de durată, puteţi remarca rezultatele excelente în afaceri.

 

Divider