Legal
Politica de confidenţialitate
A. General
Nu Skin împreună cu asociaţii şi filialele sale ("Nu Skin") sunt conştiente de şi răspund la întrebările dumneavoastră referitoare la modul în care informaţiile despre dumneavoastră sunt colectate, folosite şi transmise mai departe atunci când vizitaţi nuskin.com ("website-ul"). Nu Skin se dedică protejării confidenţialităţii clienţilor care achiziţionează produsele şi serviciile Nu Skin. Această menţiune descrie politica de confidenţialitate aplicabilă Website-ului nostru ("Politica de confidenţialitate"). Deşi Politica de confidenţialitate este prezentată detaliat în cele ce urmează, este important să reţineţi că:
1. Informaţiile personale de identificare pe care le furnizaţi sunt considerate a fi confidenţiale şi, cu excepţia cazului explicat în paragraful C de mai jos, informaţiile respective nu vor fi furnizate către terţe părţi.
2. Nu Skin foloseşte tehnologia Verisign, fapt evidenţiat de semnul Verisign Secure Site afişat pe Website. Aceasta înseamnă că toate informaţiile trimise către Website, în cazul în care sunt trimise prin intermediul unei sesiuni Secure Sockets Layer ("SSL") cu Nu Skin, sunt codificate, fiind protejate împotriva divulgării lor către o terţă parte, aşa cum apare explicat în paragraful E de mai jos.
Vă rugăm să reţineţi că această politică de confidenţialitate se aplică numai Website-ului Nu Skin nu şi website-urilor altor companii sau organizaţii cărora Nu Skin este posibil să le ofere unele link-uri, aşa cum apare explicat în paragraful H de mai jos. Vizitând, accesând, căutând sau folosind Website-ul sunteţi de acord cu practicile descrise în Politica de confidenţialitate.
B. Informaţiile colectate de Nu Skin
Informaţiile colectate online pot fi informaţii anonime sau personale. Informaţiile anonime se referă la informaţiile de utilizare a website-ului care nu pot fi folosite în vederea identificării unei anumite persoane, de exemplu, numărul total de vizitatori ai Website-ul nostru ("Informaţii generale"). Informaţiile personale se referă la informaţii specifice despre un anumit client, de exemplu, nume, adresă, adresă de e-mail, număr de telefon şi informaţii despre cardul de credit ("Informaţii personale"). Vă rugăm să reţineţi că dezvăluirea informaţiilor personale prin intermediul Website-ului reprezintă alegerea dumneavoastră. Aveţi în vedere dezvăluirea informaţiilor personale numai către Nu Skin, în cazul în care sunteţi de acord cu Politica noastră de confidenţialitate.
1. Informaţii generale
Nu Skin este posibil să colecteze anumite informaţii generale în mod automat, inclusiv informaţii referitoare la "utilizarea website-ului" de la toţi vizitatorii Website-ului. Aceste date sunt folosite numai împreună. Informaţiile generale ajută Nu Skin la stabilirea tiparelor generale de utilizare şi la modificarea Website-ului pentru a îmbunătăţi utilizarea sa de către dumneavoastră. Acest tip de informaţii generale poate fi dezvăluit către terţe părţi în orice moment.
Uneori, Nu Skin este posibil să folosească o tehnologie denumită "cookies" prin intermediul căreia poate să afle cum şi când sunt vizitate paginile Website-ului nostru şi numărul de vizitatori. Tehnologia cookies folosită de Nu Skin nu colectează Informaţii personale iar noi nu combinăm informaţiile colectate prin cookies cu alte Informaţii personale pentru a afla identitatea sau adresa dumneavoastră de e-mail. De asemenea, este posibil să furnizăm Informaţii Generale în scopuri statistice asociaţilor noştri referitoare la modul în care este folosit Website-ul nostru de către clienţi. Website-ul este posibil să includă material provenind de la terţe părţi care este posibil să efectueze urmărirea activităţii utilizatorilor în alt mod decât cel specificat aici. În particular, este posibil ca unii dintre vânzătorii noştri să folosească "cookies" într-un mod în care noi nu îl folosim.
2. Informaţii personale
Există anumite momente în care Nu Skin este posibil să solicite în mod anume informaţii despre dumneavoastră atunci când vă înscrieţi pentru a folosi un serviciu sau în momentul în care comandaţi un produs. Este posibil ca Nu Skin să aibă nevoie de anumite Informaţii personale - cum ar fi numele, adresa de e-mail, adresa de facturare, tipul calculatorului sau numărul cardului de credit - pentru a vă oferi serviciul sau produsul respectiv. De asemenea, este posibil să folosim Informaţiile personale respective pentru a vă informa despre produse şi servicii suplimentare de care este posibil să fiţi interesaţi, cu excepţia cazului în care alegeţi să nu primiţi astfel de informaţii.
C. Folosirea şi divulgarea informaţiilor
1. Modul în care foloseşte Nu Skin informaţiile
Conveniţi şi sunteţi de acord că Nu Skin are dreptul să folosească Informaţiile personale şi Informaţiile generale, precum şi oricare alte informaţii (denumite în mod colectiv "Informaţiile") pe care le colectează de la sau referitor la dumneavoastră prin intermediul Website-ului său. Cu excepţia cazului în care este prevăzut contrariul, şi în cazul în care Nu Skin nu are acordul dumneavoastră sau este necesar (sau permis) de lege, Nu Skin nu va dezvălui Informaţiile despre dumneavoastră către nicio altă entitate cu care nu îi este afiliată.
2. Cui îi dezvăluie Nu Skin Informaţiile despre dumneavoastră
Fără a aduce atingere celor de mai sus, Nu Skin este posibil să divulge Informaţiile (i) unui afiliat Nu Skin; (ii) unei terţe părţi în cazul în care Nu Skin vinde o parte din sau toate activele sale părţii respective sau fuzionează cu sau este cumpărată de terţa parte; sau (iii) unui vânzător în cazul în care este necesar să vă ofere un produs sau un serviciu pe care l-aţi solicitat; sau (iv) unor terţe părţi care îi furnizează diverse servicii companiei Nu Skin şi care trebuie să accepte scopul prezentei Politici de confidenţialitate. De asemenea, Nu Skin este posibil să divulge Informaţii referitoare la dumneavoastră unor terţe părţi în cazul în care avem convingerea că acest lucru este cerut prin lege sau de un proces juridic, pentru a răspunde plângerilor sau pentru a proteja drepturile, proprietatea sau siguranţa companiei Nu Skin sau a altora.
D. Copiii
Nu Skin nu comercializează produse sau servicii care pot fi achiziţionate de copii. Noi vindem produse pentru copii ce pot fi achiziţionate numai de către adulţi. În cazul în care nu aveţi vârsta de 18 ani, puteţi să folosiţi acest Website numai cu ajutorul unui părinte sau al unui tutore. Ca răspuns la îngrijorările referitoare la protecţia online a confidenţialităţii copiilor, Congresul American a promulgat în anul 1998 Legea Protecţiei Online a Confidenţialităţii Copiilor ("COPPA"). COPPA stabileşte regulile şi procedurile cu privire la modalităţile în care website-urile pot colecta, folosi şi publica oricare informaţii personale ale copiilor sub 13 ani. Prin urmare, în conformitate cu prezenta Politică de confidenţialitate şi cu reglementările COPPA, Nu Skin:
(1) Nu solicită sau nu colectează în mod voit Informaţiile personale ale persoanelor cu vârsta sub 13 ani ("Copii");
(2) Nu foloseşte în mod voit sau nu transmite către terţe părţi Informaţiile personale ale persoanelor cu vârsta sub 13 ani;
(3) Nu le oferă copiilor ocazia de a posta în mod public sau de a distribui în orice alt mod Informaţiile personale; şi
(4) Nu îi ispiteşte pe copiii cu un joc special, un premiu sau oricare altă activitate pentru a-i determina pe aceştia să divulge Informaţii personale.
Nu Skin nu colectează în mod voit informaţii de la copii şi consideră că părinţii sunt cei care trebuie să le acorde copiilor consimţământul înainte ca aceştia să divulge orice informaţii personale de identificare. Vă încurajăm să îl asistaţi pe copilul dumneavoastră atunci când accesează Internetul şi să revizuiţi sfaturile importante de siguranţă pentru fiecare copil înainte ca acesta să navigheze pe Internet.
E. Proceduri de siguranţă
Nu Skin operează reţele sigure de date protejate de firewall şi de sisteme de protecţie cu parolă. De asemenea, Nu Skin foloseşte software-ul Secure Sockets Layer ("SSL") pentru a vă proteja informaţiile în timpul transmisiei acestora. Numai persoanele autorizate din cadrul Nu Skin, care trebuie să acceseze informaţiile respective pentru a vă furniza produse Nu Skin, servicii şi asistenţă, pot accesa Informaţiile personale. Nu Skin nu face nicio declaraţie şi nu oferă nicio garanţie cu privire la suficienţa acestor măsuri de garanţie. Nu Skin nu va fi răspunzătoare pentru nicio daună efectivă sau secundară care rezultă în urma unei lipse de conformitate cu prezenta Politică de confidenţialitate ca urmare a unei breşe de securitate sau a unei defecţiuni tehnice. Este important să vă protejaţi numele de utilizator şi parola şi să nu le dezvăluiţi altor persoane. Este posibil ca anumite informaţii să fie transmise către dumneavoastră prin intermediul poştei electronice. Deşi legea federală interzice interceptarea sau divulgarea acestor mesaje, aceste transmisii nu sunt sigure.
F. Lege aplicabilă/Aspecte internaţionale
Deoarece Nu Skin se dedică protejării confidenţialităţii dumneavoastră, Informaţiile care sunt transmise pe acest site vor fi colectate, prelucrate, stocate, publicate şi eliminate în conformitate cu legislaţia din SUA. În cazul în care sunteţi un utilizator din afara SUA, conveniţi şi sunteţi de acord că putem colecta şi folosi datele dumneavoastră personale şi că le putem divulga altor entităţi, conform celor menţionate la punctul "Cui îi dezvăluie Nu Skin Informaţiile dumneavoastră" de mai sus, în afara jurisdicţiei domiciliului dumneavoastră. În plus, Informaţiile respective pot fi stocate pe servere din afara jurisdicţiei domiciliului dumneavoastră. Este posibil ca legislaţia din SUA să nu asigure nivelul de protecţie a Informaţiilor disponibil în alte ţări. Furnizându-ne Informaţiile dumneavoastră, confirmaţi că aţi citit prezenta Politică, că o înţelegeţi, că sunteţi de acord cu termenii săi şi consimţiţi transferul Informaţiilor respective în afara jurisdicţiei domiciliului dumneavoastră. În cazul în care nu sunteţi de acord cu termenii prezentei Politici, văr ugăm să nu folosiţi acest site.
G. Cum să actualizaţi sau să ştergeţi Informaţiile dumneavoastră
Nu Skin vă oferă posibilitatea de a verifica Informaţiile personale pe care le-aţi furnizat prin intermediul Website-ului cu privire la solicitările de informaţii ale investitorilor. Pentru a face acest lucru, vă rugăm să contactaţi Departamentul nostru de Relaţii cu Investitorii la numărul de telefon (801) 345-6003.
H. Link-uri de legătură către alte website-uri
Acest Website furnizează hyperlink-uri, care reprezintă cuvinte sau imagini evidenţiate în cadrul unui document în format hypertext care, în momentul în care sunt accesate, vă conduc la un alt punct al documentului, la un cu totul alt document sau pe alte website-uri care nu sunt controlate de Nu Skin. Aceste website-uri cu hyperlink-uri pot conţine prevederi referitoare la confidenţialitate ce diferă de cele prezentate aici. Nu Skin nu este responsabilă pentru colectarea, folosirea sau divulgarea informaţiilor colectate prin intermediul acestor website-uri sau link-uri şi refuză să recunoască în mod expres orice răspundere legată de asemenea colectări, utilizări sau publicări.
I. Modificari ale Politicii de confidenţialitate a Nu Skin
În cazul în care Nu Skin decide să modifice Politica sa de confidenţialitate, va afişa aceste modificări aici astfel încât dumneavoastră aveţi mereu posibilitatea de a şti ce informaţii colectăm şi modul în care este posibil să folosim sau să divulgăm aceste informaţii. Oricare modificări aduse prezentei Politici de confidenţialitate vor intra în vigoare imediat după afişarea acestora pe acest Website. Prezenta Politică de confidenţialitate a fost revizuită ultima oară în data de 20 ianuarie 2003.
J. Cum contactaţi Nu Skin
În cazul în care aveţi întrebări referitoare la prezenta Politică de confidenţialitate, vă rugăm să trimiteţi un e-mail la adresa privacy@nuskin.com.
Acordul de utilizare a Website-ului Nu Skin
Acordul de utilizare a Website-ului Nu Skin
1. Acceptarea termenilor
Nu Skin, o divizie a Nu Skin International, (“Nu Skin” sau “noi”, “nouă”, “a/ai nostru/noştri a/ale noastră/noastre”) oferă acces la website-ul Nu Skin, localizat la adresa www.nuskin.com (“Site-ul”) în baza acceptării prezentului Acord de Utilizare a Website-ului Nu Skin de către dumneavoastră (“Acordul”). Este posibil ca Nu Skin să actualizeze acest Acord la anumite intervale de timp fără a vă înştiinţa în prealabil. Vă sfătuim să verificaţi periodic acest Acord pentru vizualizarea oricăror actualizări sau modificări.
Accesând, căutând, încadrând, folosind şi/sau creând legături la acest Site, deveniţi un Utilizator (definit prin prezentul acord la Secţiunea 2) şi sunteţi de acord să respectaţi termenii acestui Acord. Prezentul Acord a fost revizuit ultima data în data de 27 ianuarie 2004. Atunci când folosiţi o anumită componentă a Site-ului puteţi fi supuşi, de asemenea, oricăror directive, reguli, termeni de servicii, politici de utilizare acceptabile, politici de confidenţialitate postate sau alte prevederi contractuale menţionate. În cazul unui conflict între oricare alt acord, regulă, politică sau alţi termeni de servicii şi prezentul Acord, prevederile prezentului Acord vor avea câştig de cauză. În cazul în care aveţi întrebări în legătură cu prezentul Acord de Utilizare, vă rugăm să contactaţi Nu Skin prin e-mail la adresa lrbianuc@nuskin.com înainte de a utiliza acest Site.
2. Tipurile de utilizatori
Oricare persoană care accesează, caută sau foloseşte într-un alt fel Site-ul, atât manual cât şi prin intermediul unui dispozitiv sau a unui program automat, va fi considerat un “Utilizator” în baza prezentului Acord.
3. Confidenţialitate
Confirmaţi faptului că aţi citit şi a că înţelegeţi termenii Politicii de Confidenţialitate a Nu Skin care poate fi accesată la adresa http://www.nuskin.com/ro_RO/corporate/legal.html şi care este inclusă prin menţionare în prezentul Acord fiind stabilită astfel prin prezenta.
4. Utilizarea Site-ului
Înţelegeţi că Nu Skin nu garantează şi nu adevereşte faptul că documentele disponibile pentru descărcare de pe Site nu sunt infectate cu viruşi, viruşi de tip worm, viruşi Trojan, viruşi cu acţiune întârziată, programe de anulare sau cu alte programe informatice care au scopul de a deteriora, de a interfera negativ, de a intercepta în mod ilicit sau de a expropria oricare sistem, date sau informaţii personale. Sunteţi responsabili pentru implementarea procedurilor suficiente şi a elementelor de siguranţă pentru a îndeplini cerinţele personale în ceea ce priveşte acurateţea datelor de intrate şi de ieşite şi pentru menţinerea unor mijloace externe Site-ului de recuperare a oricăror date pierdute.
5. Integritatea sistemului
Nu puteţi să folosiţi niciun dispozitiv, software sau program care interferează cu funcţionarea corespunzătoare a Site-ului. Nu puteţi să luaţi nicio măsură care poate impune o sarcină nerezonabilă asupra infrastructurii folosite pentru asistarea funcţionării eficiente a Site-ului, inclusiv, fără a se limita însă, la e-mailuri nesolicitate (adică “Spam”).
6. RISC; FOLOSIREA INTERNETULUI
VĂ ASUMAŢI ÎN TOTALITATE RĂSPUNDEREA ŞI RISCUL ÎN CEEA CE PRIVEŞTE FOLOSIREA SITE-ULUI ŞI A INTERNETULUI. CONFIRMAŢI ŞI SUNTEŢI DE ACORD CĂ ESTE POSIBIL CA ORICARE ÎNCĂRCĂRI SAU TRANSMITERI PE CARE LE EFECTUAŢI SĂ FIE INTERCEPTATE ŞI FOLOSITE DE TERŢE PĂRŢI NEAUTORIZATE ŞI CĂ TOATE RISCURILE ASOCIATE ACESTORA VĂ REVIN ÎN TOTALITATE.
7. LIPSA GARANŢIILOR
NU SKIN NU OFERĂ NICIUN FEL DE GARANŢIE, DECLARAŢIE SAU AFIRMAŢIE, EXPLICITE SAU IMPLICITE, (INCLUSIV, FĂRĂ A SE LIMITA ÎNSĂ, LA GARANŢII DE PROPRIETATE SAU DE NEÎNCĂLCARE, SAU GARANŢII IMPLICITE DE VANDABILITATE SAU DE POTRIVIRE PENTRU UN ANUMIT SCOP) CU PRIVIRE LA SITE, CONŢINUTUL SITE-ULUI, OROCE PRODUSE SAU SERVICII FURNIZATE PRIN INTERMEDIUL SITE-ULUI SAU PE INTERNET ÎN GENERAL, CU EXCEPŢIA CAZULUI ÎN CARE ACEST LUCRU ESTE MENŢIONAT ÎN MOD ANUME PE SITE PENTRU UN ANUMIT PRODUS SAU SERVICIU, IAR NU SKIN NU VA FI RĂSPUNZĂTOARE PENTRU NICIUN COST SAU DAUNĂ REZULTATE DIRECT SAU INDIRECT DIN ORICE TRANZACŢII ÎNCHEIATE PRIN INTERMEDIUL SITE-ULUI. ESTE POSIBIL CA UNELE ŢĂRI SĂ NU ACCEPTE RENUNŢAREA LA GARANŢIILE IMPLICITE, PRIN URMARE, FRAZA ANTERIOARĂ ESTE POSIBIL SĂ NU SE APLICE PENTRU DUMNEAVOASTRĂ. NU SKIN NU GARANTEAZĂ FAPTUL CĂ SITE-UL SAU SERVICIILE VOR ÎNDEPLINI CERINŢELE UTILIZATORULUI SAU FAPTUL CĂ SITE-UL SAU SERVICIILE NU SE VOR ÎNTRERUPE ŞI CĂ NU VOR CONŢINE ERORI SAU CĂ DEFECŢIUNILE SITE-ULUI VOR FI CORECTATE. ATÂT SITE-UL CÂT ŞI CONŢINUTUL ACESTUIA ŞI SERVICIILE DISPONIBILE PE SITE SUNT FURNIZATE CA ATARE.
8. Întreruperea sistemului
Nu Skin programează în mod periodic întreruperea sistemului pentru întreţinere şi în alte scopuri. De asemenea, este posibil să aibă loc întreruperi neprevăzute ale sistemului. Nu Skin nu va avea niciun fel de răspundere pentru indisponibilitatea site-ului sau pentru orice pierderi de date sau de tranzacţii rezultate în urma întreruperilor planificate sau neplanificate ale sistemului sau pentru întârzierea, livrarea defectuoasă, lipsa livrării iinformaţiilor cauzate de întreruperile respective ale sistemului sau pentru orice acţiuni ale terţelor părţi sau orice alte întreruperi cauzate de furnizorii de găzduire web sau de infrastructura de Internet şi de reţeaua externă a Site-ului.
9. Despăgubire
Sunteţi de acord să despăgubiţi, să apăraţi şi să exoneraţi de răspundere atât Nu Skin cât şi societatea sa mamă, companiile afiliate, directorii filialelor, directorii, angajaţii şi agenţii săi referitor la orice plângeri, solicitări, acţionări în judecată, costuri, răspunderi, pierderi şi daune de orice fel (inclusiv onorariile avocaţilor) care pot rezulta în urma (i) folosirii, folosirii necorespunzătoare sau abuzului de drepturi al acestui Site de către dumneavoastră, (ii) folosirii sau achiziţionării de către dumneavoastră de servicii sau produse furnizate prin intermediul Site-ului, sau (iii) încălcării oricărei prevederi a prezentului Acord. Veţi coopera aşa cum vi se cere, în mod rezonabil, pentru a apăra Nu Skin în faţa oricăror plângeri. Nu Skin îşi rezervă dreptul, pe cheltuiala proprie, de a-şi atribui apărarea exclusivă şi controlul asupra oricărui aspect supus despăgubirii de către dumneavoastră iar dumneavoastră nu veţi rezolva nicio situaţie fără acordul scris al Nu Skin.
10. Proprietate intelectuală
Conţinutul Site-ului, cum ar fi textul, grafica, logo-urile, clipurile audio, materialele video, fotografiile, programele software precum şi orice alte informaţii ("Conţinutul") sunt proprietatea Nu Skin şi/sau a afiliaţiilor sau partenerilor acesteia şi sunt protejate de legi ale drepturilor de autor şi de marcă înregistrată internaţionale sau de alte drepturi de proprietate. Aceste drepturi sunt protejate sub toate formele, pe toate suporturile şi în toate tehnologiile existente sau dezvoltate ulterior prezentului acord. Puteţi să tipăriţi şi să descărcaţi părţi ale materialelor de pe diferite pagini ale Site-ului numai în scopuri non-comerciale şi pentru uz personal sau pentru uz non-comercial în interiorul organizaţiei dumneavoastră sau în orice alt mod permis. Nicio parte a conţinutului nu poate fi retipărită, republicată, modificată sau distribuită sub orice formă fără acordul expres în scris din partea Nu Skin. Nu puteţi, iar prezentul Acord nu vă permite, să reproduceţi, să refaceţi, să decompilaţi, să dezasamblaţi, să modificaţi, să transmiteţi, să vindeţi, să distribuiţi, să licenţiaţi sau să creaţi lucrări derivate din acest Site. Este posibil ca o parte a conţinutului să fie licenţiat de terţe părţi, întregul conţinut al părţilor respective precum şi toate drepturile de proprietate aferente conţinutului aparţin terţelor părţi respective. Nu puteţi să ştergeţi, să modificaţi sau să schimbaţi niciun drept de autor, de marcă înregistrată sau orice alte menţiuni sau clauze referitoare la proprietate sau la proprietatea intelectuală sau legende incluse în conţinutul Site-ului. Orice drepturi neconferite în mod expres prin prezentul Acord sau orice acorduri de licenţă a utilizatorului final sunt rezervate de Nu Skin.
Nicio prevedere a prezentului Acord nu va fi considerată că oferă în mod direct sau că împiedică orice licenţă sau drept al oricăror brevete sau mărci comerciale ale Nu Skin sau ale oricăror alte terţe părţi. Cu excepţia celor prevăzute anterior în mod expres, se va considera că nicio prevedere a prezentului Acord nu conferă nicio licenţă sau niciun drept sub niciun drept de proprietate Nu Skin.
11. Limitarea răspunderii
ÎN NICUN CAZ SKIN SAU ORICE ALTĂ PARTE IMPLICATĂ ÎN CREAREA, CONSTRUIREA SAU DISTRIBUIREA SITE-ULUI NU VOR FI RĂSPUNZĂTOARE PENTRU ORICE DAUNE DIRECTE, INDIRECTE, INCIDENTALE, SPECIALE SAU DE CONSECINŢĂ CA URMARE A PIERDERII PROFITULUI, A BUNEI REPUTAŢII, A DREPTULUI DE UTILIZARE, A DATELOR SAU A ORICĂROR ALTOR PIERDERI INTANGIBILE (CHIAR DACĂ AM FOST AVERTIZAŢI ASUPRA POSIBILITĂŢII APARIŢIEI ACESTOR DAUNE) CARE REZULTĂ DIN (I) UTILIZAREA SAU INCAPACITATEA UTILIZĂRII SITE-ULUI (II) COSTUL DE ACHIZIŢIONARE A PRODUSELOR SAU SERVICIILOR ÎNLOCUITOARE REZULTATE ÎN URMA CUMPĂRĂRII SAU OBŢINERII ORICĂROR PRODUSE, DATE, CONŢINUT SAU SERVICII SAU ORICĂROR TRANZACŢII EFECTUATE PRIN INTERMEDIUL SAU DE PE SITE; (III) ACCESSUL NEAUTORIZAT LA SAU MODIFICAREA TRANSMISIILOR DUMNEAVOASTRĂ DE DATE; (IV) DECLARAŢII SAU COMPORTAMENTUL ORICĂREI TERŢE PĂŢI PE SITE; SAU (V) ORICE ALTE ASPECTE REFERITOARE LA SITE. PRIN PREZENTA CONVENIŢI CA PREZENTUL PARAGRAF SĂ SE APLICE ÎNTREGULUI CONŢINUT, TUTUROR PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR DISPONIBILE PE SITE. RĂSPUNDEREA TOTALĂ A NU SKIN ÎN BAZA PREZENŢILOR TERMENI NU VA DEPĂŞI, ÎN NICIUN CAZ, SUMA CEA MAI MICĂ DINTRE TAXELE PLĂTITE, CĂTRE NU SKIN PENTRU FOLOSIREA SITE-ULUI DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ, DACĂ ACESTEA EXISTĂ, SAU SUMA DE $50. DEOARECE ESTE POSIBIL CA UNELE STATE SĂ NU PERMITĂ EXCLUDEREA SAU LIMITAREA RĂSPUNDERII PENTRU DAUNE DE CONSECINŢĂ SAU INCIDENTALE, ÎN STATELE RESPECTIVE RĂSPUNDEREA ESTE LIMITATĂ LA CEA MAI MICĂ SUMĂ PERMISĂ DE LEGE. LIMITAREA RĂSPUNDERII FURNIZATĂ ÎN PREZENTUL ACORD ACŢIONEAZĂ ÎN BENEFICIUL NU SKIN, AL COMPANIEI NOASTRE MAMĂ, COMPANIILOR AFILIATE, FILIALELOR ŞI TUTUROR MEMBRILOR CONSILIILOR DE CONDUCERE, DIRECTORILOR, ANGAJAŢILOR, AVOCAŢILOR ŞI AI AGENŢILOR ACESTORA.
12. Obligaţiile aferente contului dumneavoastră
În vederea utilizăriii site-ului de către dumneavoastră, sunteţi de acord: (i) să furnizaţi informaţii adevărate, precise, actuale şi complete despre dumneavoastră sau organizaţia dumneavoastră, conform celor solicitate de Site (“Informaţiile de înregistrare”); şi (ii) să menţineţi şi să actualizaţi Informaţiile de înregistrare pentru a le păstra adevărate, precise, actuale şi complete. În cazul în care furnizaţi informaţii care sunt false, necorespunzătoare, vechi sau incomplete sau avem motive temeinice să bănuim că informaţiile respective sunt false, necorespunzătoare, vechi sau incomplete, putem să suspendăm sau să închidem contul dumneavoastră şi putem să vă refuzăm permisiunea de utilizare continuă a Site-ului şi accesul viitor la Site. Sunteţi responsabili pentru păstrarea confidenţialităţii parolei şi a numărului contului dumneavoastră şi sunteţi pe deplin responsabili pentru toate activităţile care au loc prin intermediul folosirii numărului contului şi a parolei dumneavoastră. Conveniţi ca parola dumneavoastră să poată fi folosită pentru a vă atribui o înregistrare şi o semnătură electronică. Prin urmare, nu veţi dezvălui terţelor părţi parolele sau informaţiile dumneavoastră de identificare. Conveniţi să ne înştiinţaţi imediat asupra oricărei utilizări neautorizate a parolei dumneavoastră sau asupra oricărei alte încălcări a securităţii. Nu Skin nu va fi, în niciun fel, responsabilă sau răspunzătoare pentru cumpărăturile ilegale care sunt efectuate prin utilizarea parolei dumneavoastră.
13. Stabilirea preţurilor produselor
În cazul în care un produs este afişat cu preţul incorect sau cu informaţii incorecte ca urmare a unor erori de editare sau a erorilor conţinute de informaţiile referitoare la preţ sau la produse, Nu Skin va avea dreptul să refuze sau să anuleze orice comenzi plasate pentru produsele afişate cu preţul incorect. Nu Skin va avea dreptul să refuze sau să anuleze astfel de comenzi, indiferent dacă acestea au fost sau nu confirmate şi indiferent dacă au fost retraşi sau nu bani de pe cardul de credit al Utilizatorului. În cazul în care banii au fost deja retraşi din contul cardului dumneavoastră de credit în vederea efectuării achiziţiei iar comanda dumneavoastră este anulată, Nu Skin va vira imediat o sumă în contul cardului dumneavoastră de credit în valoarea celei deja retrase.
14. Neînsuşirea conţinutului şi a link-urilor către alte Website-uri
Orice legături la alte site-uri sunt furnizate doar pentru convenienţa Utilizatorilor acestui Site. Prezentul Site poate furniza link-uri sau referinţa către alte site-uri însă Nu Skin nu a verificat toate aceste site-uri, nu are nicio răspundere pentru conţinutul acestor site-uri şi nu va fi răspunzătoare pentru nicio daună sau prejudiciu datorate conţinutului respectiv. Nu Skin nu confirmă şi nu face nicio declaraţie cu privire la aceste site-uri sau la orice alte informaţii sau produse sau materiale găsite pe acestea sau la orice rezultate care se pot obţine în urma utilizării acestora. În cazul în care decideţi să accesaţi oricare dintre aceste site-uri aflate în legătură cu prezentul site, faceţi acest lucru pe propria răspundere.
15. Crearea legăturilor şi încadrarea site-ului
Cu excepţia cazului în care un Utilizator are un acord scris valabil încheiat cu Nu Skin care menţionează contrariul, Utilizatorul poate furniza un hyperlink al acestui Site-ul pe un alt website numai dacă respectă următoarele condiţii: (a) link-ul va fi numai în format text afişând clar "Nu Skin” sau legătura va "duce" la URL-ul http://www.nuskin.com” şi nu către alte pagini de pe Site; (c) în momentul în care este activat de utilizator, link-ul va afişa Site-ul pe întregul ecran şi nu într-o"fereastră" a website-ului ce oferă link-ul; şi (d) aspectul, poziţia şi alte caracteristici ale link-ului nu vor dăuna sau deteriora buna reputaţie asociată cu numele Nu Skin şi cu mărcile comerciale ale acesteia sau nu vor crea falsa impresie că Nu Skin este asociată cu sau că este sponsorul website-ului care oferă link-ul. Oferind acest consimţământ, Nu Skin nu renunţă la dreptul de proprietate sau drepturile asupra oricăror mărci comerciale, oricăror drepturi de autor, brevete sau oricare alte forme de proprietate intelectuală asociată Site-ului. Nu Skin îşi rezervă dreptul de a revoca consimţământul oferit pentru orice link, în orice moment şi la propria sa discreţie.
16. Lege aplicabilă
Prezentul Acord şi accesul la Site se vor supune şi vor fi interpretate în conformitate cu legislaţia statului Utah, fără posibilitatea de a alege dintre legi alternative şi aspectelor aplicabile drepturilor de autor, mărcilor comerciale şi brevetelor în baza legislaţiei federale a SUA.
17. Alegerea forumului
Prin prezentul Acord conveniţi în mod irevocabil şi necondiţionat să vă prezentaţi pentru soluţionare, în jurisdicţia exclusivă a instanţelor de judecată din statul Utah şi a Statelor Unite ale Americii din Utah, pentru orice litigiu rezultat din sau în urma folosirii Site-ului sau a achiziţiilor de servicii efectuate prin intermediul Site-ului (şi conveniţi să nu începeţi niciun proces referitor la acestea decât la instanţele de judecată respective). Prin prezentul Acord renunţaţi în mod irevocabil şi necondiţionat la orice obiecţie referitoare la stabilirea locului de judecată a litigiului respectiv în instanţele de judecată din statul Utah şi conveniţi să nu pledaţi în sau să depuneţi plângere la orice altă instanţă de judecată din statul Utah conform căreia litigiul menţionat în prezentul Acord a fost prezentat unui tribunal necorespunzător.
18. Utilizatori la nivel internaţional
Nu Skin nu face nicio afirmaţie conform căreia Conţinutul este corespunzător şi poate fi descărcat în afara Statelor Unite. Este posibil ca, în anumite ţări sau pentru anumite persoane, accesarea conţinutului să fie interzisă. În cazul în care accesaţi Site-ul din afara Statelor Unite, faceţi aceasta pe propria dumneavoastră răspundere şi sunteţi răspunzători pentru conformitatea cu legislaţia din jurisdicţia dumneavoastră, fără a aduce atingere paragrafelor 16 şi 17 de mai sus.
19. Feedback din partea utilizatorilor
În cazul în care orice Utilizator răspunde către Nu Skin cu informaţii, inclusiv feedback, cum ar fi întrebări, solicitări, păreri, comentarii, sugestii sau altele asemănătoare referitoare la conţinutul oricărui document Nu Skin, a Site-ului sau serviciilor Nu Skin, aceste informaţiile vor fi considerate ca fiind neconfidenţiale iar Nu Skin nu va avea nicio obligaţie de niciun fel cu privire la informaţiile respective şi va avea libertatea de a reproduce, folosi, publica şi distribui informaţiile către terţe părţi fără nicio limitare. Nu Skin va putea folosi orice idei, concepte, cunoştinţe sau tehnici conţinute în informaţiile respective în orice scop, inclusiv, fără a se limita însă, la dezvoltarea, fabricarea şi comercializarea produselor care conţin asemenea informaţii.
20. Utilizarea acceptabilă şi legală a Site-ului
Orice informaţii furnizate companiei Nu Skin cu privire la modul de utilizare a Site-ului: (a) nu vor fi false, inexacte sau care induc în eroare; (b) nu vor fi obscene sau indecente; (c) nu vor conţine viruşi, viruşi Trojan, viruşi de tip worm, viruşi cu acţiune întârziată, programe de anulare sau alte programe informatice care au scopul de a deteriora, de a interfera cu, de a intercepţiona în mod ilegal sau de a expropria orice sistem, orice date sau orice informaţii personale; (d) nu vor încălca drepturile de autor, brevetele, mărcile comerciale, secretele comerciale sau alte drepturi de proprietate intelectuală sau drepturi de publicitate sau de confidenţialitate ale terţelor părţi; (e) nu vor defăimătoare, calomnioase, ameninţătoare sau hărţuitoare ilegal; şi (f) nu vor crea răspunderi pentru Nu Skin sau nu vor duce la pierderea serviciilor oferite de furnizorii noştri de internet sau de alţi furnizori. Expeditorul oricăror comunicaţii către acest Site sau în orice alt mod către Nu Skin va fi responsabil pentru conţinut şi pentru informaţiile incluse, inclusiv pentru veridicitatea şi acurateţea acestora. Acest Site este oferit sub formă de serviciupentru vizitatorii săi. Nu Skin îşi rezervă dreptul de a şterge, de a modifica şi de a completa Conţinutul acestui Site în orice moment şi din orice motiv, fără a înştiinţa nicio persoană.
21. Independenţa clauzelor
În cazul în care una sau mai multe clauze ale prezentului Acord sunt considerate, indiferent de motiv, nevalabile, ilegale sau inaplicabile din orice punct de vedere, trăsăturile de valabilitate, ilegalitate sau inaplicabilitate nu vor afecta nicio altă prevedere a prezentului Acord.
22. Titluri
Titlurile folosite în prezentul Acord au doar scop informativ şi nu vor fi folosite ca ajutor în interpretarea prezentului Acord.
23. Nerenunţare la drepturi
Orice întârziere sau incapacitate, venite în orice moment din partea dumneavoastră sau din partea Nu Skin, de a solicita îndeplinirea oricărei prevederi din prezentul Acord, nu vor afecta, în niciun fel, dreptul dumneavoastră sau dreptul Nu Skin de a aplica ulterior prevederea respectivă. Întârzierea sau incapacitatea dumneavoastră sau ale companiei Nu Skin de exercitare a oricărui drept din prezentul Acord nu vor reprezenta renunţarea la dreptul respectiv sau la oricare alte drepturi din prezentul Acord.
24. Întreaga înţelegere a părţilor, actualizări şi modificări
Prezentul Acord împreună cu oricare alte documente incluse în mod expres prin referire la acestea constituie întreaga înţelegere a părţilor, şi anume Nu Skin şi dumneavoastră, referitoare la obiectul prezentului Acord. Nu Skin poate modifica, în orice moment, unilateral şi la propria sa alegere prezentul Acord precum şi orice alte documente menţionate în prezentul Acord afişând modificările respective pe Site. Orice termeni modificaţi sau schimbaţi vor intra în vigoare din momentul afişării lor. Continuarea utilizării Site-ului reprezintă acceptarea tuturor termenilor şi condiţiilor modificate. În cazul în care aveţi întrebări referitoare la prezentul Acord, contactaţi-ne la adresa privacy@nuskin.com.
25. Cesiune
Nu puteţi cesiona drepturile şi nu puteţi delega răspunderile dumneavoastră prevăzute în prezentul Acord fără permisiunea expresă în scris din partea Nu Skin, cu excepţia cazului în care se datorează vânzării afacerii dumneavoastră sau a tuturor sau a unei părţi semnificative din activele acesteia. Nu Skin poate cesiona drepturile sau poate delega obligaţiile sale prevăzute de prezentul Acord fără a vă înştiinţa.
26. Drepturi ale terţilor beneficiari
Persoanele care nu fac parte din prezentul Acord nu pot fi beneficiari ai prezentului Acord şi persoanele care nu fac parte din prezentul Acord nu vor avea dreptul să aplice niciun termen din prezentul Acord.
27. Reziliere
Nu Skin poate emite imediat un avertisment, poate suspenda sau întrerupe accesul dumneavoastră la Site sau ca urmare a încălcării prezentului Acord (sau orice alt acord sau politică incorporate prin referire în prezentul Acord) sau în cazul în care nu putem verifica sau autentifica informaţiile pe care ni le trimiteţi sau din orice alt motiv stabilit de noi. Puteţi închide contul dumneavoastră contactându-ne la numărul de telefon 1-800-487-1000.
28. Politica referitoare la încălcarea dreptului de autor şi numirea unui agent de drepturi de autor
Politica Nu Skin referitoare la încălcarea drepturilor de autor şi agentul numit de Nu Skin pentru primirea plângerilor referitoare la încălcarea drepturilor de autor în baza legii Digital Millennium Copyright Act (17 USC § 512) sunt stabilite în continuare:
NOTIFICARE CU PRIVIRE LA DREPTURILOR DE AUTOR ALE NU SKIN
Nu Skin şi companiile afiliate precum şi filialele sale (“Nu Skin”) respectă drepturile de proprietate intelectuală ale terţilor şi le solicită persoanelor care vizitează Site-ul să facă acelaşi lucru. Este posibil ca Nu Skin, în situaţii corespunzătoare şi la propria sa discreţie, să oprească sau să dezactiveze accesul la materialele de pe Site-ul său care încalcă drepturile de autor ale terţilor. De asemenea, Nu Skin poate, la propria sa discreţie, şterge sau dezactiva link-urile sau referinţele la o locaţie online care conţine materiale sau activităţi care încalcă drepturile de autor.
În cazul în care consideraţi că munca dumneavoastră a fost folosită pe Site-ul nostru în orice mod care încalcă drepturile de autor, vă rugăm să înştiinţaţi agentul Nu Skin pentru drepturi de autor prin notificare scrisă. Notificarea trebuie să conţină următoarele informaţii:
• O semnătură electronică sau fizică a persoanei autorizate să acţioneze în numele titularului drepturilor care se pretinde că au fost încălcate;
• O descriere a lucrării protejată cu drepturi de autor care pretindeţi că au fost încălcate, inclusiv o copie a lucrării protejată cu drepturi de autor sau adresa paginii web unde poate fi accesată aceasta;
• Identificarea pe Site-ul nostru a materialului care pretindeţi că încalcă drepturile de autor sau a link-ului sau a referinţei la un alt website care conţine materialul respectiv;
• Numele dumneavoastră, adresa, numărul de telefon şi adresa e-mail;
• O declaraţie prin care vă daţi acordul că utilizarea materialului în cauză nu este autorizată de către titularul drepturilor de autor; de agentul titularului drepturilor de autor sau de lege; şi
• O declaraţie autentică, cunoscând prevederile legii care condamnă sperjurul, conform căreia informaţiile din notificarea respectivă sunt precise şi că dumneavoastră sunteţi titularul drepturilor de autor care se pretinde că au fost încălcate sau sunteţi autorizat să acţionaţi în numele titularului drepturilor de autor.
Agentul Nu Skin pentru notificări referitoare la plângerile de încălcare a drepturilor de autor pe acest Site este Larry Bianucci, Esquire, care poate fi contactat după cum urmează:
Prin poştă:
Nu Skin International, Inc.
75 West Center Street
Provo, UT 84601
Prin email:
lrbianuc@nuskin.com
La telefon:
(801) 345-3800
Prin fax:
(801) 345-3899
Copyright © 2010 Nu Skin. Toate drepturile rezervate.



